Friday, March 24, 2017

Un blog inconsecvent.

Cred că ar fi cazul să redenumesc blogul ăsta. Să nu se mai numească punctdevederesubiectiv, ci "Un blog inconsecvent". Pentru că a devenit așa, un jurnal în care scriu din an în paște și care nu redă decât o foarte mică parte a vieții mele cu Ioana. 
Mă uit în urmă la anul care a trecut și-mi dau seama câte momente frumoase au trecut fără ca eu să scriu despre ele. Știu că le voi uita pe multe, pe unele le-am și uitat deja. Mă bucur măcar de ce am apucat să scriu despre ea până acum.
Nu e că nu am poftă de scris. Sau inspirație. Sau timp- deși se zice că, dacă îți dorești cu adevărat ceva, îți găsești timp. 
Eu cred că de fapt energie nu mai am. Subiecte, slavă domnului, gârlă. Ca să nu mai zic că pauzele lungi și dese nu sunt cheia marilor succese. În timp ce am scris cele fix 10 rânduri incomplete și alea de mai sus, fetița mea, care se uită la desene animate, mi-a solicitat atenția cu diverse și nenumărate cereri.
- Fac pipi și caca! Ude e oala? Aaaa? Tu nu tii ude e oala??!!
- Nu tă bine clama!!! Uite, nu stă! (criza de nervi pentru coafura usor șifonată)
- Ude e bilusa aia abastă? Aaaa? Ude e?
- Mi-a căzut ăla! Tu, mami, am nevoie de azutorul tău! Te rog!
- Apăăăă! Iar la vederea sprâncenelor mele ridicate, adaugă suav: Te roooog!
No, acuma când copilul zice și cuvintele fermecate, ce aș putea să zic? Nu? Ia-ți singură? Am încercat și varianta asta. Nu merge. Cred că am putea să ne contrazicem până în zori:))).
Și zic mersi și pentru astea aproximativ douăjdeminute în care am încropit o fărâmă de text care arată așa, un crâmpei din serile noastre. Pentru că memoria se mai uzează, dar scripta manent.

Thursday, March 23, 2017

O Ioană de 3 ani.

Cum e viața cu un copil de 3 ani? 
S-o zic p-aia dreaptă: e amețitoare. De dimineață până seară fetița mea e neobosită. Gurița aia frumoasă și proaspătă a ei turuie non-stop. Capul meu e cât o baniță. Răbdarea mea e întinsă ca un elastic care mai are un pic și rămâne așa, întins, fără a-și mai reveni vreodată la forma inițială. 

Ea e Ana, eu sunt Elsa. Personajele din desene animate, dacă nu știți. Nu am voie să greșesc și să îi spun Ioana, că mă corectează imediat. Nu mă iartă niciodată. 

De ziua ei, când aștepta cu mare nerăbdare să îi ducem tort și suc la creșă, să îi cânte toți copiii la mulți ani s-a îmbolnăvit brusc și tare. În loc să sufle în lumânări, își suflă mucii. O tuse nemernică, niște muci interminabili, de care nu mai reușește să scape de 1 săptămână, cu tot mersul la medic și 100 de medicamente și aerosoli recomandați și executați cu precizie și care îți ocupă o bună parte din zi. 
Sunt în concediu medical acasă cu ea. Nu mă slăbește un minut, în permanență caută joacă. Inventează scenarii și jocuri de rol, iar dacă nu îi sunt pe plac propunerile mele, îmi arată ea cum se face. Și eu na, nu pot decât să mă supun. Dacă mă simte că sunt plecată ușor cu mintea aiurea, sau mă preocupă ceva, e sus pe mine. Parcă are radar. 

Tot de o săptămână poartă același tricou cu Ana si Elsa pe care i l-am luat cadou, cu etichetă. După o partidă zdravănă de plâns, taică-su s-a hotărât că cel mai înțelept este să îi pună eticheta la loc. Pe care o poarta cu mândrie, ba din când în când o pipăie să fie sigură că e acolo. 

Aveam planuri mari de ziua ei. Să o duc la Antipa. Să o plimb cu Thomas (trenul). Și, deși afară sunt 20 de grade și mai bine, cel mai insorit loc unde am fost săptămâna asta e balconul. Dar, nu-i nimic. Reprogramăm.

Să-mi trăiești, gâză mică . Să fii fericită, puternică, sănătoasă, norocoasă și veselă și ferită de supărări și de nervi și de muci și de tuse și de oameni răi. Ziua ta nu e doar pe 17 martie. Poate să fie în oricare altă zi cu soare vrei tu sau eu.


Sunday, November 27, 2016

Poezie...poezie

Şi-a venit şi momentul ăla în care fetiţa mea a primit un bileţel de la creşă pe care e scrisă poezia de învăţat pentru serbare... mie să-mi pocnească inima de mândrie şi uimire..când am ajuns şi aici, mai ieri era un bebeluş, şi uite, în curând merg la serbare. O lacrimă în colțul ochiului (așa e de când am rămas gravidă, una două, pac mă ia cu smiorcăială-eu tot speram să treacă, dar văd că e din ce e în ce mai grav..) Soacră-mea umflată cât un cozonac, că doar într-o seară Ioana a şi învăţat poezia. 

Aşadar citez( de pe bileţel):
Azi la noi la grădiniţă
A zis tare o fetiţă
Cine este la portiţă?
Aţi ghicit.. E Moş Crăciun!
Moș Crăciun cu barba albă
Cine este?? Moş Crăciun!!!!

Emoţionant. Citez acum versiunea personalizată a Ioanei:
Asi la noi a gădiisă,
A zis taie o fitisă
Sine ese la potisă?!
Asi ghisit! E un Bisi*!
Mos Bisi cu babă neagă!!!
Sine este?!!! E Bisi!!
*Bisi este cățelul soacrei, pe care îl cheamă de fapt Bixi, un bichon bătrâior, pe care Ioana l-a decretat căselul ei.

Ne pregătim de serbare. Prima serbare, iuhuuuuu!

Friday, September 23, 2016

Not another post about.... homeschooling

Dacă tot își dă toată lumea cu presupusul cu privire la decizia nu știu căror persoane publice de a-și retrage copilul din sistemul de învățământ (mai exact din instituțiile de învățământ, fie ele de stat sau particulare), aș putea să mă hazardez și eu. 

Ce face fiecare părinte cu copilul lui, atâta timp cât nu îl lezează fizic și psihic și educația lui respectă libertatea celor din jur este fix treaba lui și n-ar trebui să-și bage nimeni nasul. Dar pe de altă parte nu înțeleg de ce ar face cineva publică (cu așa tam-tam) o astfel de decizie. Eu sunt convinsă că cei doi părinți vor doar ce e mai bun pentru fetița lor. Dar pentru că au zis sus și tare și au iscat o asemenea isterie, din exterior motivațiile lor par a fi  altele. Fie că:
- vor să își facă publicitate. 
- vor să arate că ei iau decizii mai bune, și vor să îi inspire pe alții să facă la fel.
- poate sunt  nesiguri pe decizie și o fac publică, așteptând confirmare din partea altora. 

Nu zic că e o treaba rea să faci homeschooling-ul ăsta. Nu știu exact ce presupune, care e definiția completă, cum s-ar aplica la noi în țară. Da din câte îmi dau eu seama, ca să poți asigura copilului tău o educație cât mai completă trebuie să ai ceva bănuți. Și timp.

Eu nu vreau să mă întorc în Evul Mediu, când doar copiii aristocraților își permiteau să îi educe. Eu cred că învățământul ăsta public, de masă, gratuit, e una dintre cele mai mari invenții. Nu cred în perfecțiune, dar învățământul public, pentru o țară ca a noastră, este aur. Faptul că, măcar teoretic, orice copil, indiferent de proveniență, are acces la educație, ăsta e progres.

Ce mă doare pe mine e că oamenii se iau așa, orbește, după câte o persoană din asta publică și fac și ei la fel, convinși că ăsta e progresul. Într-un fel de spirit de turmă moștenit, combinat cu dorința de a ieși în evidență și cu cea firească de a face ce e mai bine pentru copilul tău, părintele român cade victima multor campanii (cu precădere celor de discreditare, că noua ne place tare să discredităm).

Doar că citim pe internet una sau alta nu înseamnă că ne informăm. În special dacă nu deținem cunoștințe de specialitate ca să triem informația aia multă (din care multă e proastă sau prost redată). Hai să mai ascultăm și de specialiștii din domeniu, de oameni cu experiență (și nu mă refer la ăștia de apar pe sticlă), și mai lăsați televizoarele, tabloidele și știrile bombă de pe site-uri dubioase.




Monday, August 29, 2016

Ioana și muntele.

Inspirat de aventura noastră și dornic să-și distreze fetița, tatăl Ioanei a hotărât să plece și el 4 zile la munte la Predeal. A plecat vineri dimineață, și cu toate acestea a stat foarte mult în trafic, dincolo de Comarnic. Ioana a stat cuminte, s-a jucat în scaun și s-a uitat pe geam, adormind fix la intrare în Predeal.
Seara la ora 9 fără un sfert mă așteptau în gară. Eu am plecat de la birou, am ajuns la Gara de Nord, unde am constatat cu stupoare că nu mai sunt locuri în tren, doar locuri fără loc, cum ar veni. Sau cum erau în tinerețea mea maxi-taxi-urile în Brăila, cu locuri în picioare, eventual într-un picior. Inițial am hotărât că nu vreau să investesc într-o călătorie fără loc, apoi am consultat celelalte variante, aș fi ajuns la o oră la care Ioana dormea, nu știam exact unde e hotelul, așa că mi-am luat inima în dinți și am cerut un bilet din acela. 35 lei. Mai ieftin când mergi în picioare.
Nu mai mersesem demult cu trenul, așa că a fost amuzant. Pe vremuri ar fi fost foarte enervant, când eram studentă și munceam și mergeam acasă într-un picior, strivită de bagajele altora. Acum a fost light, cu un rucsac în spate, am urcat în vagon, împărțind micul hol de la toaletă cu alte încă 7 persoane. Două fete pe bagaj, fix în ușa veceului. Un tânăr pe ușa cealaltă a trenului, încă două persoane fix la intrarea în spre scaune. Două cucoane care mergeau tocmai la Blaj, aveau bilete de clasa I, dar nu voiau să stea acolo că era prea în față, nu coborau bine pe peron când ajungeau și voiau să schimbe cu cineva din vagonul ăsta. Din păcate nu aveam loc pe bilet, că schimbam eu cu două mâini. Noroc cu nașul, care, în dorința de a mai degaja terenul, le-a sugerat isteț să meargă la clasa I, să stea acolo până la penultima localitate și abia atunci să vină mai în spate, că sigur vor găsi locuri.
Ioana și tati m-au așteptat în stație, am plecat împreună spre hotel. Ioana arăta la grupul statuar în cinstea eroilor necunoscuți și-mi zicea că acolo e Doamne-doamne, nu cunosc motivele pentru asociere, noi suntem ortodocși.
A doua zi am mers cu telescaunul. Prima oară în viață. Cam periculos pentru copiii mici, nu recomand, deși am văzut mulți, e doar o bară de care se ține un adult, un copil nu prea. Am ținut-o fix de un picior, tatăl Ioanei la fel o ținea, dar mai tupeist, a făcut și ceva filmulețe. Ioana le făcea cu mâna celor care veneau din sens opus, strigând ca lupul :auuuuuuuu! Distracția cu telescaunul ne-a costat 30 lei dus-întors de persoană, copiii până în 5 ani gratuit, între 5 și 12 parcă plăteau jumătate.
Sus acolo Ioana a fost în elementul ei. A adunat floricele de câmp, a cules zmeură, zicând că sunt muie, a salutat vacile cu care ne-am intersectat, la fel și copiii. A fost foarte prietenoasă, a râs, s-a jucat și s-a băgat în seamă cu toată lumea.
Foarte frumoase peisaje, aer curat, stațiunea arată bine, înfloritor așa, modern. Seara în parcul de lângă gară a fost un mic concert, Andrei Păunescu a cântat binișor, era și un mic bâlci cu tiribombe în care s-a dat Ioana, a sărit în trambulină, de vreo 25 lei. Am scăpat ieftin de data asta cu vata de zahăr, nu i-a atras atenția. Am fost nevoiți să plecăm prin metoda smuls cu păcăleală, pentru că se făcea târziu și tânăra nu se dădea dusă.
În Predeal, în fața gării se află o biserică înaltă cu arhitectură modernă, despre care am aflat că e ortodoxă, dar pe care nu am prins-o deschisă. Am citit pe internet despre mânăstirea Predeal, aflată la intrarea dinspre Azuga, unde se afla și un cimitir al legionarilor ucisi din ordinul lui Carol al II-lea, dar unde nu am ajuns. Mai greu de urmărit obiective turistice cu copilul, mai important este respectarea programului lui de somn și masă. Avem ce face data viitoare când venim la Predeal, pentru că mai venim.
Ioanei i-a plăcut mult la 'fotel" și la restaurant, a mâncat binișor, a dormit bine, cu excepția nopții de duminică spre luni, când s-a foit toată noaptea, știind parcă planul meu de a pleca cu trenul din zori. Am lăsat-o dormind, cu dor.



Tuesday, August 23, 2016

Ioana și marea.



În primul an de viață al Ioanei, când mergeam lunar la control la doctorița Plușica,(e de fapt doctorița Raluca Bogdan de la Medicover, despre care am scris la multe aici și care i s-a potrivit atât Ioanei, cât și nouă), am întrebat-o despre mersul la mare. Ne-a zis că e foarte util după un an și ceva, la câteva luni era destul de micuță, s-ar fi bucurat de aerosoli la plimbări pe malul mării seara și dimineața, dar expunerea la soare la vârsta aia era destul de periculoasă. Așa că nu ne-am grăbit să mergem la mare, răspunsul doctoriței ne-a coafat chiar, noi la momentul respectiv nu aveam nici un fel de ajutor, eu eram singură acasă, soțul muncea de rupea la birou, concedii mai rar. Recunosc că mi s-a părut prea complicat și eram amândoi destul de obosiți pentru așa aventură.
Vara trecută a fost plină de evenimente, eu am început munca, normal că nu puteam începe cu un concediu, iar tatăl Ioanei se adapta cu noua postură de tată în concediul creștere copil.
Anul ăsta însă am luat taurul de coarne și am hotărât că nu mai trece vara fără ca Ioana să vadă marea. Am profitat de vacanța ei și am pornit căutările. Trebuie să spun că în luna iunie eu și taică-su am plecat SINGURI la mare în Grecia pentru 1 săptămână. Eu nu mai fusesem la mare de 3 ani încheiați, eu care obișnuiam să merg și de 5 ori pe vară, fie și doar pentru 2 zile, la cort. Nu am luat-o pe Ioana cu noi în primul rând pentru că eu cred că un copil mic dus pentru prima oară la mare poate face alergii, intoxicații, insolații, el fiind mai sensibil decât un adult, și este de preferat dacă ești nevoit să mergi la medic, să te poți înțelege foarte bine cu medicul respectiv. Asta mi se trage de la cei 5 ani cât am lucrat în asigurări, soluționând dosare de daună medicală ale turiștilor care plecau în străinătate și pățeau diverse nepățite.
Am căutat pe internet, am cerut recomandări, cert este că nimeni nu a putut să îmi recomande ceva la preț decent și aproape de plajă, cum aveam eu nevoie.  Am apelat la colega mea de liceu, despre care știam că stă undeva la mare (nu știam exact unde, am aflat ulterior), care are un băiețel mai mare cu 2 luni ca Ioana. Ea a vorbit cu o vecină care are camere de închiriat, am analizat și am hotărât să purced.
Norocul meu cel mare se numeste „tuci”, sau „tuți”, cum îi spune Ioana, sora din dotare, fană înrăită a Ioanei (atracția este reciprocă) și fană înrăită a mării, de la care abia se întorsese, dar unde ar merge la 1 noaptea, dacă o trezești din somn și-i propui. Înarmată cu trusă medicală, pamperși, oliță, slipuri, creme de protecție solară, pălăriuțe, cărucior, bărcuță, ochelari de soare, cărucior sport, jucării, ladă cu ceva mâncare, soră din dotare, copil, am plecat spre mare.
Cazarea noastră a fost pensiunea Boris, în Mamaia Nord. Nu au profil pe infoturism, doar pe Facebook unde se pot găsi și poze. Noi am ales varianta de cameră mai ieftină, la 140 lei pe noapte. Pentru Mamaia, fie și Mamaia Nord, am aflat ulterior că acest preț este megaoau pentru luna august. Pe scurt despre cazare: camera nu are aer conditionat, ceea ce e mai puțin plăcut dacă e o zi foarte călduroasă, dar pentru o zi cu temperaturi normale, e foarte ok.  Televizor, prosoape, curat, frigider în cameră. Pensiunea e a unei familii de lipoveni, e mereu cineva acasă, curte mare, cu trambulină, jucării, flori, foișor, acces la bucătărie pentru turiști, leagăn. Pentru Ioana a fost foarte bine că s-a jucat frumos în curte, gazda având un băiețel de vreo 5 ani, pentru care fuseseră cumpărate respectivele accesorii, dar de care se bucură toți copiii cazați acolo.
Plaja este la vreo 7 minute de mers pe jos, plajă cu nisip fin, fără pietre, semi-sălbatică, adică nu aglomerația aia nebună de o vedem la televizor. În același timp sunt terase, în apropiere aflându-se și un camping mare, Pirivoli. Doar că pensiunea este situată dincolo de șosea, adică e nevoie să traversezi o șosea cu 4 benzi, unde mașinile circulă ca turbatele, și unde nu există preț de kilometri nici o trecere de pietoni. Nu e plăcut, mai ales duminică seara sau luni dimineața, când navetiștii și turiștii gonesc în disperare, să nu le ia cineva locul la coada. Aventuros pentru noi 3, Ioana teribilistă, voia să traverseze ea singură. Ne-am obișnuit repede, deși în prima zi ne lua migrena când trebuia să traversăm. Nu mai zic că ne mai claxona câte un idiot, cred că din spirit civic, să nu traversăm cu căruțul cu copil așa periculos, de parcă am fi avut altă soluție să ajungem pe partea cealaltă! În apărarea municipalității, se configurează niște pasarele, dar cine știe când.
Lăsând la o parte aceste inconveniente, duminică seară când am ajuns, eu, tatăl Ioanei, mătușa, bărcuța etc, Ioana mea s-a pus pe un mare plâns, văzând marea, cerând în brate “a base”. Ei, peste jumătate de oră chiuia de mama focului cu taică-su în apă, nemaivoind să iasă.
Am făcut plajă responsabil, până la ora 11:30 și după 17:00. Am stat la șezlonguri, 15 lei unul. Am mâncat la cameră în primele două zile, apoi la terasă. Terasa de pe plajă aparținea campingului Pirivoli, mâncare proaspătă, după cum s-au lăudat, așa a și fost. Cam scumpuță, dar nu exagerat. Un piept de pui 17 lei, un chefal cu cartofi natur, 35, scoici 28 lei, bere 6 lei.
Ioana cerea în apă, dar din brațe așa, fără să atingă cumva nisipul. Odată intrate în apă, nu mai ieșeam curând, pentru că îi plăcea la nebunie să o legene valurile.
„-Vie valul! Nu ma fică de val!” Alternat cu țipete și „ma fică de val”, „ma fică de macaa” (era o macara în apropiere, se construia un bloc foarte aproape de plajă).
Distracția a fost maximă, bineînțeles alternată cu ceva episoade de furie bebelușească, dar da, ne-am obișnuit și cu acelea. Ioana s-a jucat frumos, a fost răsfățată de noi amândouă, în fiecare seară se întindea la măsăjel”. Îi făcea tuci cu „chemă”, iar domnișoara se întindea pe toate părțile, solicitând „măsăjel” inclusiv la subraț. Singurele episoade provocatoare de infarct au fost la șosea, când Ioana se smucea să traverseze ea. „Nana tavesează! Nu, Nana!”
În ultima zi a socializat cu o fetiță. Cât timp eu m-am dus la baie, soră-mea a și agățat o familie cu o fetiță de 3 ani, Maria, care se juca în nisip lângă șezlongul vecin. Când m-am întors, prietenia era deja închegată, Ioana mea pe nisip, cu găletușe, cu lopețici. Așa da!
Una peste alta, toate trei am petrecut foarte frumos, ca fetele, la mare. Ne-am făcut de cap, cel mai tare Ioana, care a primit „cocoată!” Pentru că n-am scăpat de gura ei când am intrat în magazin. N-aș putea să zic că știu de unde a aflat fetița mea de ciocolată și cum anume, am niște vagi bănuieli.
Emoționant a fost și momentul reîntâlnirii cu tati, când fetița a alergat în brațele lui să-l pupe, după 4 zile petrecute departe de el. 

Monday, August 22, 2016

Aventuri de august.



Pentru că în luna august creșa pe care o frecventează Ioana este închisă, am fost nevoiți să ne luăm concedii pe rând, anume eu, tatăl Ioanei și mamaie, pentru a sta cu fetița. Tatălui i-a revenit mai bine de jumătate de lună, partea a doua. Am împărțit frățește aș zice eu, dar mai degrabă în măsura posibilităților, vacanța Ioanei.
Sigur că ar fi fost de preferat să petrecem cu toții un concediu de o lună, dar nu e rău nici așa, eu una sunt mulțumită că tustrei am găsit înțelegere la locurile de muncă.
În primă fază, am plecat cu Ioana și sora mea la mare pentru 5 zile. Tatăl Ioanei ne-a dus și ne-a adus, a stat și el câteva ore cu noi în prima zi. A fost prima întâlnire a Ioanei cu marea, ca în anii trecuți nu am dus-o, ba era prea mică, ba nu aveam concediu, etc. Voi povesti pe larg într-un episod separat despre întâlnirea fetiței cu marea.
După distracția de la mare, am continuat cu câteva zile acasă, cu mamaie, alternat cu mine, care am mai avut noroc de câte o zilișoară liberă. Am mers zilnic la locul de joacă unde îi cunoaște mai pe toți copiii, care e destul de departe de casă, bineînțeles, cu un dispreț total față de căruțul care ar fi putut să îi scutească ceva forțe maică-sii.
Tatăl Ioanei a hotărât să plece și el cu fetița, de data asta la munte. A găsit o cazare bună la Predeal, și a pornit la drum vineri dimineață, urmând ca eu să mă alătur grupului vesel seara, după muncă. Așa cum am plănuit, am și procedat. Am fost suprinsă să descopăr o stațiune de munte prosperă, cu un peisaj superb (cum nu schiez, nu prea am fost la Predeal mai niciodată, doar am trecut cu tren sau mașină prin el). Și pentru aventurile la munte am scris un episod întreg.
Mărturisesc că am timp și inspirație să scriu (în același timp) pentru că am plăcerea de a călători cu un tren IR de la Predeal la București, prevăzut cu măsuță, din fericire aproape gol (chiar dacă cele 10 locuri ocupate din tot vagonul se află pe aceeași rază de 5 metri pătrați- or avea și cei de la CFR rațiunile lor pentru care împart așa prost de când știu eu locurile în tren). E ok, că nu stau pe locul meu, din estimările mele locul 62 se află lângă o doamnă care doarme și căreia n-am vrut să îi perturb somnul. 
Mai multe detalii despre aventurile Ioanei în vacanță, în episoadele următoare.