Tuesday, November 4, 2014

Medicul care mi-a supravegheat sarcina: Dr. Alina Jugănaru, Medicover

Ca orice gravidă la prima sarcină am acordat o mare importanţă alegerii medicului care să-mi supravegheze sarcina. Întrucât abonamentul plătit de locul de muncă era la Medicover, aceasta era o condiţie destul de importantă, nu chiar principală, dar pe primele locuri. Ştim cu toţii că ar fi trebuit să cotizez dacă ar fi fost la stat, pe verificate (mi s-a bătut un apropo de la obraz, în respectabilul spital Pantelimon, nu, nu Dr Jugănaru, "altcineva" mi-a sugerat).
Am vorbit cu singura colegă de facultate care avea copil la momentul la care am aflat că sunt gravidă (nu am nici acum anturaj de prieteni-colegi cu copii). Ea mi-a recomandat medicul ei, care însă lucra la Sanador, iar dintre prietenele ei, două născuseră în Medicover cu Alina Jugănaru, ambele foarte mulţumite de ea. Am mai întrebat în stânga-dreapta, mi s-a spus că are renume bun. Aşa că mi-am făcut programare şi m-am dus. O tipă tânără, cu alură de copil (genul mignon), simpatică, pe scurt "o mână de om". Mi-a plăcut.
Întrucât în primă fază a trebuit să iau progesteron pentru susţinerea sarcinii, mintea mea proaspăt îngravidită a început cu zecile de mii de întrebări. Dar dacă, dar cum, dar când. Iar când am observat că e foarte greu să găseşti o programare la Alina Jugănaru, m-au cam apucat toate spumele. Uitasem să-i cer numărul de telefon, la fix nu răspundea pentru că mai mereu era în consultaţii, şi nu s-a găsit nimeni să mă informeze că doamna doctor mă va vedea, chiar dacă nu sunt programată. Aşadar, am început un pic cam furtunos, eu nemulţumită că trebuie să iau medicamente şi cu 1000 de întrebări, cred că aş fi avut nevoie de medicul meu personal care să se ocupe numai de mine şi n-ar fi fost suficient:). Am reuşit până la urmă să o găsesc, şi atunci m-am lămurit care e metoda şi reţeta succesului. Orice nelămurire, pac mâna pe telefon şi sms, răspunde în timp ireal. Dacă e urgenţă, la fel, caut unde e şi mă duc. Pentru programare ca la carte, sun fix în ziua când apare programul pe luna următoare şi îmi aleg lejer.
Face gărzi şi în spitalul Pantelimon, unde m-a chemat o singură dată, să-mi pună o perfuzie, că vomitam prea mult. Nu mi-a plăcut spitalul neam, personalul se vaită în gura mare că n-are medicamente, nu-i problemă, cumpăr eu, dar trebuie o atenţie şi la ei, pentru care uită să zică măcar mulţumesc..
Este foarte aglomerată, cred că are muuuulte paciente burtoase (şi nu numai), are zile în care efectiv e extrem de expeditivă, dar se ocupă de toată lumea. E adevărat, în zilele acelea nu-ţi dă timp să întrebi tot ce vrei, dar nu te neglijează, îţi recomandă ce trebuie, e profesionistă, sau aşa a fost în cazul meu. D-asta am preferat mereu să fiu pe consultaţia mea, şi aveam grijă să mă programez în fiecare lună.
Am nimerit-o câteodată, în special dimineaţa pe la prima oră aşa, fără coadă la uşă. Altă viaţă, are timp să zâmbească, să răspundă la multe întrebări.
În legătură cu spitalul ( eu am avut indicaţie de cezariană) nu m-a influenţat în nici un fel, nu a încercat să-mi sugereze unde să mă duc, mi-a zis că ea mă operează în ambele locuri, fără probleme, sunt ambele spitale sigure pentru pacient, dar că în Medicover condiţiile sunt mai bune (observaţie de bun simţ zic eu). Cezariana, deşi la rece, a fost de fapt "la călduţ", aveam contracţii deja.
Recomandă naşterea naturală de felul ei, dar nu în cazurile cu contraindicaţii.
La cezariană m-a tratat foarte bine, am avut încredere în ea, părea că ştie foarte bine ce avea de făcut. A venit la vizită abia a 3-a zi pentru că era de gardă în Pantelimon, dar a dat indicaţii precise personalului medical în legătură cu ce aveam eu de făcut. Operaţia arată bine, s-a cicatrizat frumos, mult mai bine decât mă aşteptam.
Concluzia este că o recomand. Dacă mai fac un copil, tot la ea mă duc.  

2 comments:

  1. Buna! Am auzit de doamna doctor si as fi vrut sa obtin si eu o programare la ea, este destul de urgent pentru ca sunt in saptamana a 11-a si trebuie sa fac prima morfologie. Poti sa ma sfatuiesti cum as putea sa dau de ea? La medicover nu am mai prins locuri :( nu stiu la cine altcineva sa ma duc.
    Multumesc frumos pentru ajutor!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Buna! In primul rand felicitari si muulta sanatate! Stiu cum e la Medicover, e important sa faci o prima programare la ea, ii ceri nr tel si apoi se aranjeaza lucrurile. Suna in call center si roaga-i sa te puna pe o lista de asteptare, cand se mai elibereaza sau se stabileste programul pentru anumite zile (nu sunt stabilite toate dinainte). Mai poti merge la spitalul Sf Pantelimon la camera de garda si poti intreba cand este dna dr de garda acolo (mai face doar garzi). Important e sa te vada macar 1 data si daca-ti place, o rogi sa devina medicul tau ( nu e tarziu, dupa parerea mea iti poti alege medicul chiar si pe la 5-6 luni, important e sa fii tu multumita de el si sa ai incredere). Mult succes!

      Delete