Wednesday, May 27, 2015

Aventuri în parc. Episodul III. Pufuleţi şi jucării

În cazul în care vă era dor, revin cu informaţii noi de la locul de joacă. Astăzi Ioana a făcut cunoştinţă cu pufuleţii. Eu nu i-am dat niciodată pufuleţi, mi se pare o prostie, având în vedere faptul că există o mulţime de alte gustări mult mai sănătoase, mai ales în sezonul ăsta. Plus că au extrem de multă sare, în special cei pe care scrie "cu sare", nu că ceilalţi n-ar avea. După ce mănâncă pufuleţi, copilul cere apă, se umflă în burtă şi nu mai mănâncă mâncarea importantă, cea cu valoare nutriţională. Cred cu tărie că e o modă proastă să dai copiilor pufuleţi în general, darămite la locul de joacă, unde nu cred că trebuie să li se dea de mâncare în general (mâini murdare, copiii văd la alţii şi vor şi ei, etc). Am mai spus toate lucrurile astea, şi mă voi repeta în continuare, fără să obosesc, e loc de joacă, nu de mâncat sau de fumat! 
Revenind. Ajung azi în parc cu Ioana. Mama unei fetiţe de 1 an o îndopa pe fiică-sa cu pufuleţi. Până să îi scot eu jucăriile din sacoşa cu care circul de obicei, Ioana mea deja avea doi pufuleţi, unul în stânga, unul în dreapta, şi ronţăia de mama focului. Îi dăduse mama respectivă, suflet mare şi generos. Abia atunci mă întreabă aşa, în dorul lelii, dacă poate să îi dea. Îi zic că nu, nu i-am dat niciodată, dar acum nu îi iau din mână, să nu-i mai dea. Între timp Ioana tot mai cerea, şi bascula de zor. Generoasa vrea să intre în detalii, că de ce, ce-are, ea îi dă fetei ei de la 7 luni. îi explic eu mai cu jumătate de gură că m-am prins că n-am cu cine discuta şi-mi răcesc gura de pomană. Îi zic că au multă sare. Ea de colo îmi intinde punga, să mă conving că nu-s săraţi, pungă pe care scria mare PUFULEŢI CU SARE...
Ce să mai fac, răul a fost făcut, Ioana mânca de zor şi tot cerea. O rog pe mama cea generoasă să ascundă punga, se conformează, deşi îşi dă ochii uşor pe bulgari. Ne mai jucăm pe acolo, Ioana aleargă ca un mânz, hohoteşte, chiuie, eu mă bucur că am trecut uşor peste episod. Apare o altă mămică cu o fetiţă în căruţ, se aşează pe bancă, scoate o pungă imensă plină cu ...aţi ghicit!...pufuleţi! Ioana o urmăreşte cu ochii cât cepele, în colţul gurii i se prelinge o bală, întinde mâna şi emite sunetul cu care cere (un fel de a şi e în acelaşi timp)..Din nou mamă generoasă, se oferă să-i dea, mă întreabă însă dacă poate înainte să-i întindă, o refuz cât de politicos pot eu în momentul ăla. Din nou, de ce, arunc iar aia cu sarea, ea îmi spune că sunt fără sare, aşa scrie pe ei... Reuşesc să o distrag pe Ioana cu greu, mergem să se dea în leagăn, lângă noi un umflăţel de băieţel se bălăngănea de zor, ţinând în mâini ghiciţi ce din nou...da, aţi ghiciţi, o minunată pungă de pufuleţi....Mă uit în jur, număr, 6 cărucioare şi 5 pungi de pufuleţi... deja sunt îngrozită, pufuleţii mă obsedează.
Ne mai jucăm pe acolo, Ioana găseşte o roată, se pare că e a primei fetiţe, care aleargă şi ea după roată, apoi după mingea Ioanei. Fata mea nu vrea să dea nimic, nici o jucărie, dacă sunt 5 mingi, ea le vrea pe toate, eu îi explic de fiecare dată, ştiu că va înţelege la un moment dat şi va împărţi jucăriile de bună voie. Până una alta, nu am ce să fac decât să-i explic. Nemulţumită că fiică-sa nu apucă nici o jucărie, mama cu suflet bun şi căruţ plin de pufuleţi (prima din poveste) îmi zice, nemulţumită, că de ce vin copiii cu jucării în parc, că se ceartă pe ele.... Să nu mai aducă jucării. Păi mi se pare normal, la locul de joacă n-au ce căuta jucăriile, aici vin mamele să-şi bea cafeaua la soare, să se bronzeze, să fumeze şi ele liniştite, să-şi etaleze limbajul savuros de cartier (că mai toate vorbesc cu fă, deşi unele-s sub acoperire, se dau doamne). Şi bineînţeles, la locul de joacă îşi au loc pufuleţii!!! Că în timp ce eu rămân un pic şocată de propunerea de mai devreme de a nu aduce jucării, Ioana vede pe jos un pufulete aruncat şi se repede la el, să-l bage în gură...Nu mă mai pot abţine, o iau pe Ioana la subraţ, îi zic respectivei că e normal să aducă jucării aici, nu pufuleţi, că vor învăţa să îmaprtă jucării dacă îi invaţăm şi noi. Prea multe cuvinte pentru ea, sunt convinsă.
Plec cu Ioana, spunem pa, eu înjur printre dinţi pufuleţii ăştia minunaţi despre care n-am ştiut până azi că sunt hrana ideală pentru bebeluşi...la ce naiba ne mai chinuim să-i alăptăm, să pasăm fructe şi legume, carne şi peşte şi să le strecurăm linguriţe pe sub nas când ei se strâmbă de mama focului când am putea să-i hrănim cu PUFULEŢI!!!
P.S. Într-un post viitor despre mama care i-a spus fetiţei sale de 3 ani care o ruga să-i facă baloane "Dispari de-aici imediat!! Dispari să nu te văd în ochi!"
Va urma

Thursday, May 21, 2015

De ce să cumpăraţi de la Bebetei, sau cum am scutit o gramadă de bani

Din momentul în care o femeie rămâne gravidă, ea devine automat ţinta multor strategii de marketing şi, implicit, ţinta unor speculanţi care profită la maximum de sentimentele materne ale acesteia pentru a-şi rotunji profiturile în mod nesimţit. Femeia gravidă şi, ulterior, proaspătă mămică va fi jecmănită constant, începând de la nevinovatele vitamine prenatale şi până la diverse jucării şi atelaje, toate al naibii de scumpe şi "indispensabile" mamei şi copilului, fără de care acesta din urmă cu siguranţă nu se va dezvolta armonios. 
Recent am scris despre cumpărăturile necesare înainte sau la venirea pe lume a unui copil. Obişnuiţi-vă, dragi proaspeţi părinţi, să tot cumpăraţi articole de maximă necesitate pentru un bebeluş. Şi pentru că acestea nu sunt deloc puţine, şi mai ales în contextul în care veniturile familiei voastre s-au micşorat mai mult sau mai puţin considerabil, odată cu intrarea în concediul de creştere copil, este foarte important să le şi cumpăraţi la un preţ bun, adică fără să vă jecmănească unii sau alţii (mă refer aici la comercianţi) cu adaosuri nesimţite de 200 la sută, aşa cum se întâmplă la tot pasul în minunata economie de piaţă a capitalismului românesc. 
Sau, poate aveţi bani de nu ştiţi ce să faceţi cu ei, şi nu vă interesează dacă daţi, să zicem, 100 lei în plus pe săptămână pentru că preferaţi să cumpăraţi de la farmacia de pe stradă. Chiar şi aşa, de ce să încurajaţi specula nesimţită, când puteţi să scutiţi o gramadă de bani cumpărând de la un magazin care practică preţurile cele mai bune de pe piaţă. Concluzia este personală, comparând preţurile produselor identice din marile magazine şi Bebetei, căci despre ei vorbesc. 
Fie că vă place să mergeţi printre rafturile din magazin, sau preferaţi varianta mult mai comodă de cumpărături online, recomand Bebetei din următoare motive:
- cele mai bune preţuri 
- cea mai mare varietate de produse pentru mamă şi copil, toate la un loc 
- personal amabil şi bine informat ( recomandările lor cu privire la produse sunt documentate, nu doar cu scopul de a vinde ce e mai scump şi eventual inutil). 
- servicii bune pentru shopping online, curierat ieftin- da, trebuie plătit de cumpărător, tariful e în funcţie de greutatea comenzii, dar pentru cumpărăturile lunare e 8 lei, ceea ce e decent, deşi ideal ar fi fost să fie suportate de către magazin. Detalii privind costurile aici.
Am aflat de Bebetei de la o fostă colegă, mămică şi ea, care îmi recomanda cu căldură. La început am făcut cumpărăturile pentru Ioana din supermarketurile şi farmaciile apropiate, din lipsă de timp şi inspiraţie. Apoi am ajuns în Bebeteiul din Tei şi am rămas cu gura căscată de diferenţele uriaşe de preţ. Infacolul era cu 10 lei mai ieftin decât în farmacia din Cora, scutecele Pampers cam cu 20 lei pe pachet mare, produsele de curăţare la fel, serul fiziologic, compresele sterile, creme, biscuiţi, cereale etc. Plus că au o varietate maaaaare de produse, pentru toate buzunarele, doamnele de p-acolo chiar dau indicaţii bune în general. Păi dacă ăştia îşi permit preţurile astea, că sigur şi ei au profit, altfel nu ar fi deschis magazinul, ce adaos au oare toţi ceilalţi?! Farmaciile şi supermarketurile care comercializează aceleaşi produse?
Am fost o singură dată şi în cel din Militari, care este şi mai mare şi mai bine aprovizionat, din păcat cam departe pentru mine. Dacă locuiţi în cartier, mergeţi, vă veţi satisface nevoile de shopping cu mai puţini bani decât în orice alt magazin pentru copii:).
Săptămâna asta am apelat la varianta online, nemaiavând timp să ajung până la magazin şi nevrând să plătesc mai mult cumpărând din alte supermarketuri. Am primit comanda a treia zi, aşa cum scrie pe site, sunt foarte mulţumita. Păi de 8 lei cât am plătit transportul îmi luam o cartelă de metrou dus-întors şi două bilete de autobuz, tot dus întors.
Site-ul lor îl găsiţi aici. (nu e cel mai reuşit site, dar m-am descurcat destul de uşor, deşi se putea mai bine)Mai au şi alte produse, multe din categoria bio la preţ decent, nu sunt doar pentru copii, mame şi gravide. Aşa că spor la cumpărături!
PS. Sper ca măcar acest magazin să nu fie copleşit de faimă şi să mărească preţurile în mod nejustificat, aşa cum fac mai toate magazinele româneşti de la noi, după ce îşi asigură o clientelă, după modelul românesc de marketing de a trage în piept amărâtul de consumator, pe motiv că are nevoie, cumpără, indiferent de preţ. 

Tuesday, May 19, 2015

Aventuri din parc. Episodul II. David şi Goliat. Varianta modernă

Ieri la locul de joacă, pe la 12. Copii mulţi, ca de obicei la ora asta, de toate vârstele, părinţi, bunici, cărucioare de tot soiul, jucării la tot pasul. Ioana aleargă (adică merge ca raţa, dar ţese iute din picioare, ceea ce cred că aduce a alergat) de la căluţi la broască, la tobogan, la leagăne, după mingi (altele decât ale ei). Eu alerg după ea, să mă asigur că nu atacă pe nimeni şi că nimeni nu o atacă pe ea(se întâmplă chestii, după cum urmează). Vrea în broscuţă, o aşez, o susţin de spate şi ea începe să se bălăngăne fericită. Vine un fugă un băieţel, în jur de 3 ani după estimările sale. Şi mai în fugă după el un domn la vreo 2 m înălţime, tot vreo 2 lăţime, spate mare, tatuaj pe braţ, genul de gardă de corp sau luptător K1. Băieţelul se urcă şi el pe broscuţă, în faţa Ioanei, începe să se dea tare. Taică-su- domnul de mai devreme după cum mi-am dat seama între timp- ţipă la el: "Mai încet, Daviiid, încet mă, n-auzi, că e mică fetiţa, tată, încet, încet". N-are treaba David, se bălăngăne de zor, noroc că eu o ţin.
Ioana se plictiseşte, vrea jos, pleacă mai departe. Se opreşte la o roată din aia cu bile de învârt copiii la ele fascinaţi. O ia de jos, împinge de ea, râde. Din spate apare un băieţel, se repede la roată, i-o trage din mână, Ioana începe să urle, dar ţine băţul cu putere. Îl identific pe băieţel rapid, mai degrabă după taică-su, care vine lângă noi, îl ia cu forţa de acolo: "Lasă fetiţa, mă, n-auzi, lasă-i roata, ia-o pe cealaltă." Mai departe, Ioana lasă roata, vede o minge galbenă, o ia în braţe, se lasă în fund. David- acelaşi de mai devreme- se repede să i-o ia din mâini, reuşeşte, o aruncă cât colo. Aleargă taică-su după ea, se ridică şi Ioana, aleargă toţi după minge. Şi eu, normal. David o ajunge din urmă pe Ioana, îşi înfige mâna dreaptă în părul Ioanei din creştetul capului şi începe să tragă de zor. Taică-su îl ajunge din doi paşi, încearcă să-l facă să-i dea drumul, plodul strânge disperat părul. Ioana plânge, eu o iau în braţe consternată, cu inima cât un purice, încerc să o împac. Îi zic uriaşului câteva despre flăcăul lui, mai cu jumătate de gură, că nu-mi venea să sar la gâtul lui, văzându-l aşa mare, un fel de Goliat al timpurilor noastre. El îşi scuză progenitura, pe motiv că-s copii, ce ştiu ei, şi încearcă diverse scheme să o împace pe Ioana, care mai că se sperie mai tare. Măcar omul era conştient de ce are la uşă şi era îl urmărea activ, nu zăcea pe o bancă indiferent în timp ce fi-su traumatiza copii în parc.
Plec cu Ioana în braţe, mă duc la leagăne, uită de episod, râde iar, cu lacrimile pe obraji. Acolo mama Biancăi (o buburuză de vârsta Ioanei cu care m-am mai intersectat la locul de joacă) mă informează că flăcăul ăsta David e renumit prin cartier (sunt mulţi Davizi prin cartier, dar ăsta e unic se pare), că mai devreme o atacase şi pe Bianca.
S-a notat. Sper numai să-l recunosc, că n-are nimic distinctiv în afară de comportament. Şi de taică-su. Dar ce mă fac dacă vine cu maică-sa data viitoare? 

Sunday, May 17, 2015

Listă de cumpărături pentru bebeluş

Inspirată de mai multe postări cu aceeaşi temă pe care le-am consultat la rândul meu în perioada premergătoare sosirii Ioanei, m-am hotărât să scriu şi eu despre lista mea de cumpărături, ce a fost util şi ce nu. 
Înainte de naşterea Ioanei am cumpărat doar câteva articole absolut necesare, pe restul le-am luat pe parcurs, când am avut nevoie de ele. Am vrut să evităm astfel cheltuieli inutile şi bine am făcut. 
În martie a fost Baby Expo de unde am cumpărat pătuţ, saltea şi lenjerie. 
Pătuţul îl puteţi găsi aici, noi l-am folosit cu picioare normale, deşi cred că şi balansoar ar fi ajutat în anumite momente. Preţ bun, fiind la Baby Expo am negociat un pic faţă de preţul de pe site, lucrat bine, relativ uşor de montat-demontat (ne-am plimbat cu el de acasă la soacră-mea). Îi recomand pe cei de la mesterel.eu, plus că sunt români, deci sprijinim micii producători autohtoni. 
Salteaua tot de la ei, ne-au făcut un preţ bun, la pachet cu pătuţul (cu discount 70 de lei, în Cora era 150, fix aceeaşi saltea). 
Lenjeria cu apărători de la Deseda, 150 de lei. Destul de ok, doar că la apărători s-au mai descusut şnururile, în timp, ce-i drept. La fel, români de prin Timişoara. 
Căruţul şi scoica le-am cumpărat la mâna a doua de la o verişoară a soţului. De la Chicco, am dat 400 de lei pe amândouă, încă folosim căruţul. Am spălat la maşină partea textilă, se dă jos cu uşurinţă, cred că este un model mai vechi pentru că nu-l mai văd pe site. Scoica am folosit-o până la 11 luni, când am montat scaunul auto. Cu ea am scos fetiţa din maternitate, este foarte importantă, o puteţi folosi şi în casă, mai adormiţi bebeluşul în ea, sau îl ţineţi acolo dacă îl vreţi cu voi prin casă şi vă e greu să-l ţineţi în braţe. E important să fie de calitate, pentru ca cel mic să aibă o poziţie corectă. La fel şi căruţul, să aibă suspensii bune, la ce trotuare ciuruite avem, terciuim creierii bebeluşului. 
Masă de înfăşat cu cădiţă- foarte utilă, din fericire am primit-o, la mâna a doua, nu contează, soţul a cumpărat o saltea de înfăşat cu 100 lei din Cora pe care a montat-o în locul celei vechi, care era destul de jerpelită. Am folosit cădiţa până pe la 9 luni, e un spaţiu foarte bun de depozitare şi de organizare a mărunţişurilor, are roţi, deci poate fi transportată uşor la baie. Repet, foarte utilă, deşi scumpă, recomand, noi am avut modelul de aici 
Cântar- am împrumutat, l-am şi dat înapoi, e util în primele luni, nu e o achiziţie necesară, mai ales că în primele luni mergeţi la control lunar cu bebeluşul. Dacă îl obţineţi de undeva bine, dacă nu, iarăşi bine, se poate trăi fără el, nu merită să daţi banii, sunt alte achiziţii mai importante. 
Aleze- foarte utile în primele luni. Sunt destul de scumpe, veţi folosi multe la început, bebe face pipi sau caca pe ele când ţi-e lumea mai dragă, eu am luat în general de la Dalin, am fost mulţumită de ele. 
Pamperşi- e bine să aveţi în casă când veniţi de la maternitate, la fel şi nişte şerveţele umede pentru copii, stabiliţi voi care marcă vă place, deşi ăştia la tv dau reportaje că-s foarte periculoase
Prosopele din finet- foarte utile la baie şi nu numai, foarte absorbante, se găsesc la Bebetei, pachet de 10 bucăţi, sunt excelente pentru baie, când scoateţi copilul din apă. Unii părinţi le-au folosit şi pentru înfăşat. Le recomand. 
Alte mărunţişuri: Gel de duş şi şampon pentru bebeluşi (am preferat variantele 2 în 1, e mai comod), ser fiziologic, comprese sterile (cât de multe), cremă funduleţ bebe, ulei masaj, Vigantol, alcool medicinal pentru îngrijirea buricului, câteva salopete pentru bebeluşi (cu tot cu botoşi şi mănuşi- foarte importante pentru că bebeluşul se zgârie pe faţă), căciuliţe- de preferat tichiuţe, sunt unele cu tot felul de dungi şi briz-brizuri care pot apăsa fontanela, cât mai simple-, termometru de apă şi cameră (noi am avut unul de la Primii Paşi), un prosop mare de bumbac cu glugă, suzete, de preferat două ca să aveţi de schimb (eu am folosit de la Chicco, cele de la Nuke sunt uriaşe), păturică. 
Nu vă grăbiţi cu biberoane, sterilizatoare, încălzitoare, pompe de sân, asiguraţi-vă întâi că aveţi nevoie de ele, dacă vă mulgeţi sau alăptaţi, etc. Lista de mai sus se referă la articolele de primă necesitate pe care ar fi bine să le aveţi cumpărate la sosirea prinţului sau a prinţesei, după caz.
Revin cu lista pentru mamă. 


Thursday, May 14, 2015

La bloc.

Mi-am petrecut jumătate din viaţă locuind la ţară, jumătatea cealaltă la oraş. Până la 14 ani m-am bucurat din plin de avantajele unei copilării la ţară, am crescut într-o casă cu curte mare, aer curat, hrană sănătoasă, care au venit la pachet şi cu ceva dezavantaje, dar despre asta într-un episod viitor. Odată cu mutarea mea la oraş, şi implicit la bloc, am devenit conştientă de diferenţele clare dintre cele două tipuri de locuinţe, mi-a plăcut maxim să am toaleta şi duşul cu apă caldă la câţiva metri de dormitor, dar mi-a displăcut lipsa de intimitate, faptul că auzeam vecinii, şi că la rândul meu eram auzită de ei. 
Blocul în care locuim momentan este construit după cutremurul din 77, foarte rezistent, pereţii toţi din beton armat, chiar foarte armat, de nu am semnal la telefon şi internet pe tabletă în dormitor. În schimb, aceeaşi poveste, îmi aud vecinii când vorbesc mai tare, când trag apa la WC sau când dau televizorul la maxim, cum de altfel sunt convinsă că şi ei mă aud pe mine. Am copil mic, copiii mici plâng, plâng şi ăia mai mari, plâng şi adulţii, dară-mi-te ăştia mici, îmi dau seama că vecinii o aud şi pe Ioana.
Azi am avut o zi bună până la un anumit punct, Ioana plină de energie ca de obicei, curioasă, dornică de ieşit în parc, de glume, de jocuri noi. Până la partea cu somnul de după masă (suntem în perioada aia în care nu s-a decis dacă doarme 1 dată sau de două ori pe zi). Îmi era clar că era obosită, se freca la ochi, se agita, dar sub nici o formă nu putea adormi. Ne-am mai jucat, iar în sufragerie, în balcon, în dormitor, o puneam iar pe pernă, în pătuţ, nimic. Agitaţie maximă, desfăcea cremele, le ducea la gură, mânca din ele, ţipa ca din gură de şarpe dacă i le luam, clar, manifestările specifice unei oboseli crunte. Se pune la un moment dat pe un plâns sfâşietor şi de neconsolat. 
Şi ghiciţi ce. Îmi bate vecinul în perete! Rămân perplexă, nu-mi vine să cred, dar da, vecinul tocmai ce îmi bătuse în perete. Ca să ce? Să mă informeze că am copil mic care plânge, în cazul în care eu nu-l auzisem (deşi sunt convinsă că mă auzea şi pe mine când încercam să-l consolez)?! Să mă facă atentă că pe el îl deranjează, în cazul în care mie mi s-ar fi părut amuzant că fetiţa mea plângea? Să mă duc în altă cameră, care nu se învecinează cu el?! Întreb din nou, de ce mi-ar bate cineva în perete, atunci când copilul meu de 1 an şi două luni plânge şi eu sunt cu el, încercând să-l împac? 
Nu am un copil prost crescut, needucat, care urlă de mama focului pentru a atrage atenţia, ci un copil mic, care nu vorbeşte, căruia îi cresc măselele, care are dureri şi nu poate să se exprime altfel decât prin plâns. Nu e nevoie să ai copil ca să îţi dai seama de anumite lucruri. Poate că dacă ar fi fost vreun flăcău tânăr care-şi pierde nopţile prin cluburi şi ziua nu poate să doarmă de urletele copchiilor vecinilor, aş înţelege că nu-l duce capul prea mult, e vârsta care-l scuză, lipsa de experienţă, faptul că nu ştie ce înseamnă să ai copil. Dar nu e cazul, vorbim aici de nişte adulţi care au trecut şi ei prin asta, dar care nu mai ştiu (dacă or fi ştiut vreodată) ce e aia TOLERANŢĂ. 
Sunt convinsă că toleranţa face diferenţa între societatea noastră şi alte societăţi din alte ţări, pe care le considerăm cu toţii superioare şi "civilizate". Dacă am avea niţel mai multă toleranţă faţă de cel de lângă noi am progresa surprinzător şi ne-am mai descreţi frunţile ridate de atâta încordare(funcţionează mai bine decât cele mai bune creme cu colagen, vă zic eu). 
Ca să fiu şi eu tolerantă(sau mai bine zis "doar" eu), nu-i voi bate în perete data viitoare când va trage apa la 3 dimineaţa (că da, şi eu îl(o) aud când merge la veceu la ora aia interzisă şi face zgomot, în loc să se ţină până dimineaţă). Şi-i scuz manifestarea de azi, gândindu-mă că poate a lucrat de noapte, era obosit(ă) şi n-a ştiut ce face. Ce să-i faci, aşa e la oraş, viaţa la bloc... 
P.S. Alternanţa de genuri este pentru că nu ştiu care din vecini a făcut gestul, femeia sau bărbatul, n-aş vrea să discriminez. 

Monday, May 11, 2015

Aventuri din parc. Episodul I

Văzând că episodul pilot "În parc" a avut succes, deschid un prim sezon despre aventurile Ioanei în parc şi la locurile de joacă, unde petrecem mult timp atunci când vremea ne permite. 
Puţin înainte de Paşte, ne plimbam printre blocuri căutând un loc de joacă populat cu copii (se întâmplă de multe ori să fie goale, sau populate cu adulţi care îşi sprijină şi ei fizicul pe bănci în timp ce fumează paşnic o ţigară, beau o cutie de bere şi mormăie diverse obsecintăţi printre dinţi- p-ăştia căutăm să îi evităm).
Mergem noi aşa, eu împingând la căruţ, ea cu degetul arătător întins, ţipând la fiecare căţel sau copil întâlnit pe drum. Ajungem la un loc de joacă unde se aflau câţiva copii, domnişoara îmi arată prin semne şi interjecţii că ar fi bine să o debarc acolo. Intrăm, o desfac din centuri, mă trage de mână spre un băieţel care se juca cu bunica lui în zona toboganului. Ioana îi zâmbeşte cu toţi cei 7 dinţi, întinde mâna prietenoasă flăcăului cu pricina.
- Bebeee, zice băieţelul. 
- Da, mamaie, un bebe miic, miiic. Ia-o de mânuţă, uite ce frumoasă e. 
- Be-beeee, repetă el, o apucă pe Ioana de mână şi haţ, la gura lui să o muşte. Noroc că eu sunt circumspectă când vine vorba de apropieri între copii din ăştia mici aşa şi stau foarte aproape de ei, atentă la orice mişcare; parez intenţia, şi plodul îşi înfige colţii în mâna mea. 
- Atenţie maică, aoleu, era să o muşte! Vezi, fii atentă la ei- zice bunică-sa, cea care îl îndemnase mai devreme să o ia de mână pe Ioana. (nu mai zic că în cartierul ăsta mă tutuiesc toate babele, probabil au impresia că am paişpe ani şi-am făcut şi eu un copchil, şi prin urmare îşi permit, dar îmi atrage atenţia de parcă era vina mea că nepotul ei era să-mi muşte fata). Mai zice bunica una două, de complezenţă, aflu că micul tătar are aproape 3 ani. Ioana în continuare îi zâmbeşte şi vrea să mergem după el, eu îi fac pe plac, mai încercăm o împrietenire cu flăcăul. De data asta o împinge cu două mâini şi o dărâmă în fund, strigând "Beeee-beee, beee-be", apoi dă să se urce pe ea cu picioarele, stil Tarzan..Îl apuc de picior, îl dau înapoi, îmi ridic fetiţa de jos şi mă îndepărtez, spunându-i Ioanei că băieţelul ăsta nu ştie să se joace, aşa că mai bine mergem mai departe de el, să nu ne accidenteze.
- Doamnă, vedeţi de ăsta mic, că era să-mi lovească fata. Mai uitaţi-vă după el, îi zic cucoanei care-şi vedea de altele.
- Eeei, maică- sare cu gura bunica- e şi ei mici, ce ştie ei?! E copii, aşa e cu copiii, se mai lovesc, în joacă, n-are nimica! (Nici ăia mare nu prea "ştie"ei mare brânză).
Îmi văd de drum, o duc pe Ioana la leagăne. Cele de copii mici ocupate, mai atârnăm şi noi până se eliberează vreunul, ea atârnată de un deget de-al meu.
Se pare însă că şi micul tătar făcuse o pasiune pentru Ioana între timp, că o dată vine în fugă mişeleşte aşa, împinge cu putere un leagăn, mai-mai să ne lovească pe amandouă.
Din spate vine gâfâind mă-sa mare:
- Nu, mamaie, nu e voie, mamaie, aoleu!
Mă hotărăsc să îi las în plata domnului acolo, pe bulfei şi pe mă-sa mare, iau fetiţa în braţe şi părăsesc locul de joacă, lasă că găsim noi un altul cu copii mai simpatici. Ioana plânge de zor, tot arătând cu degetul înapoi la tătar, eu îmi văd de drum neînduplecată, iar tătarul îşi vede de ale lui, trecând la o nouă victimă, căreia îi fura jucăriile, făcând-o să plângă.
Nu-mi rămâne decât să sper că, odată cu trecerea timpului, Ioana nu va mai fi atrasă de genul ăsta de băieţi, mâine-poimâine bărbaţi, care julesc fetiţele, urmare a educaţiei primite(sau mai degrabă a lipsei acesteia, căci, nu-i aşa, să nu învăţăm copii că nu e bine să facă un anumit lucru, să nu cumva să le ştirbim personalitatea...).

Tuesday, May 5, 2015

Mare e grădina lui Dumnezeu, sau aventuri la locul de joacă

Când am hotărât să ne mutăm temporar la soacra mea (în urmă cu aproximativ 2 luni) am fost foarte încântată că aici în cartier sunt multe locuri de joacă, printre blocuri, departe de bulevardele mari şi aglomerate. Curăţele, bine dotate, pline de copii (şi nu numai, aşa cum aveam să remarc mai târziu). Aveam şi acasă la noi un parc foarte frumos, dar pentru a ajunge la locurile de joacă aveam de coborât o pantă (de coborât nu era problemă, de urcat era mai greu când Ioana nu mai poftea în căruţ, cu ea într-o mână şi cu căruţul în alta, horror, vă zic eu, dar asta e altă poveste), iar la momentul plecării domnişoara nu păşea (fac altă paranteză aici să menţionez că în ultima zi de aprilie şi-a luat zborul şi a mers primii 25 metri fără sprijin).
Frecventăm zilnic aceste locuri de joacă, deja le-am testat mai pe toate din zonă şi am făcut un top, adicătelea deja avem şi preferinţe. Stăm în medie 3-4 h pe zi, depinde de vreme şi de dispoziţia Ioanei (a mea nu mai contează, am, n-am chef, sunt la datorie).
În fiecare zi mă minunez când intru în contact cu diverşi părinţi, bunici, bone. Mă minunez, mă îngrozesc, şi-mi vine să nu-mi mai aduc copilul niciodată în locurile astea. Dar na, nu-s absurdă, sunt conştientă că nu pot s-o izolez, ăştia-s oamenii, cu ăştia defilăm (nu zic că-s toţi aşa, doar un procent al naibii de mare).
Ce fac oamenii ăştia de mă enervează atât de tare? În primul rând fumează, în nasul copiilor lor, şi al celor din jur, bineînţeles. Ba mai lasă şi mucurile de ţigară pe jos, numai bune să vină Ioana să le adune şi să le bage în gură, că-s interesante, la noi acasă nu găsim din astea pe jos. Să nu interzică fumatul în restaurante, cred că un fumător are dreptul să stea la o masă să bea o bere şi să fumeze liniştit (sunt şi localuri unde nu se fumează, dar, supriză, nu prea au cine ştie ce clienţi..). Mai gândiţi-vă, domnilor parlamentari, dacă de legea asta e nevoie, Mai bine interziceţi-l în locurile de joacă, unde sunt copii, unii care au doar câteva zile, la asta nu v-aţi gândit?!
Le dau copiilor de mâncare (normal, prostii din comerţ, pufuleţi, dulciuri, chipsuri- acum câteva zile am cunoscut o fetiţă de vârsta Ioanei pe care o îndopa maică-sa cu nişte pufuleţi rotunzi plini de chimicale de mi s-a ridicat părul în cap). Locul de joaca e pentru joacă, oameni buni, altfel s-au fi numit loc de mâncat sau de fumat! Nu zic că mănâncă cu mâinile murdare, fără să se şteargă măcar pe mâini. Zic însă că copiii sunt copii, văd la altul, vor şi ei, (am păţit cu Ioana care văzuse un măr în gura unui băieţel care-l mozolea de zor şi a plâns de a rupt că vrea şi ea). Nu vreau să-mi serviţi copilul cu pufuleţi, cu chipsuri sau alte bălării, pe motiv că îi e poftă copilului, ce-are dacă îi dai?! Momeala asta să o ţineţi acasă, pentru copiii voştri! Ca să nu mai zic că minunile astea se găsesc de multe ori pe jos, numai bune de adunat de copiii mici..
Ooooh, şi câte mai am de zis la adresa însoţitorilor de copii de la locurile de joacă, căci am ziua şi povestea..Ca să meargă treaba mai uşor, încep un nou serial despre aventurile Ioanei şi ale mumă-sii în parc şi la locurile de joacă. Staţi pe aproape!