Am fost săptămâna trecută la prima ședință cu părinții din cariera mea de părinte. Am avut un început precoc, nu știam că există ședință cu părinții la creșă, dar da, există, și nu, nu este despre copil, este despre chestiuni administrative. Adica da, tot despre copil cumva, dar mai indirect.
Ședința cu părinții este un spectacol de circ la care nu plătești bilet la intrare și de la care ieși închinându-te cu stânga și jurând pe roșu că nu mai vii în viața ta. Acolo îți dai seama ce viitor sumbru are țara asta, când începe fiecare părinte cu pretențiile sale, care mai de care mai absurde și imposibil de realizat.
Pe scurt, ședința a fost despre faptul că nu sunt bani. Eu asta știam deja. D-aia în fiecare lună achit 20 lei sub titlul de donație, fără nici un fel de comentarii. E un fel de fondul școlii. Știu că nu sunt bani în creșe, școli, grădinițe. Că sunt subfinanțate și că statul nu le consideră priorități. Și că dacă dau, dau pentru confortul Ioanei. Nu cred că din ăia 20 de lei de la mine și de la ceilalți părinți își fac îngrijitoarele vile în Corbeanca. Nu mai pune nimeni mâna, cel puțin nu ăștia mici. Pun mâna alții mai mari, nu ele.
Să aflu că din 200 de părinți, doar 40 plătesc acea donație, nu mă miră. Dar să îi aud la ședință cum îi freacă pe ei grija că ei dau, și alții nu, îmi vine rău. Că d-aia suntem așa cum suntem. Ne pasă de capra vecinului, nu de a noastră. Am auzit-o pe o umflata urlând că ea cumpără cele mai bune și mai scumpe materiale pentru copiii ei, și alții aduc săpun ieftin pe care ea nu ar pune mâna niciodată. Sau că alții nu aduc deloc. Că ea nu mai aduce nimic, să nu cumva să fie spălat fundul unui alt copil cu săpunul ei luxos.
Cum ar veni, dacă doar 40 din 200 doneaza 20 de lei lunar, eu de ce aș fi mai proastă și aș dona? Asta ar trebui să fie și reacția mea, nu? Să mor de grija altora, nu de grija mea.
Lăsați, să fiu eu aia proastă. Să râdă toți de mine că sunt singura care dă, în timp ce restul părinților, printre care mulți care afișează potență financiară de origini dubioase sau nu, pot să zică pas, pe motiv că nu e treaba lor, să se descurce cei de la creșă, în occident nu există așa ceva.
Iar reprezentanților statului român, care susțin că noi întreținem sistemul ăsta de rahat cu șpagă și atenții, că tot noi, contribuabilii suntem de vină, am să le zic un lucru: Voi sunteți, bă, de vină! Că voi luați bani de la mine și de la alții și vă bateți joc de ei, în loc să-i distribuiți în servicii sociale! În loc să finanțați creșele, grădinițile, școlile, spitalele, să plătiți personalul ăla decent, astfel încât eu să știu că omul ăla e bine plătit și nu așteaptă de la mine nimic, voi dați tot unde sunt deja bani, implicit în buzunare Dvs, serviciilor care vă fac vouă treaba murdară, în șpăgile date de voi pentru a vă obține sau menține scaunul.
Mitul ăsta cu oare ce fac doamnele cu banii de fondul școlii a cam apus pentru mine. Poate cândva se ma baga în buzunar, poate și acum se baga pe alocuri, dar cu siguranță e un fenomen extrem de limitat. Dar când eu știu din sursă sigură cât de puțini bani intră în instituțiile astea de învățământ, că nu au nici cretă, nu mai zic de materiale didactice și mobilier, nu mă lasă inima să nu dau 20 de lei lunar la creșa de stat.
